Monday, April 30, 2007

Conferinţele Olimpiadelor...

Luni şi marţi...pe 7 şi pe 8 mai au loc la Bucureşti Conferinţele Olimpiadelor Comunicării de anul acesta...Imi pare rău că nu am ajuns şi noi acolo in calitate de participanţi...şi imi pare rău că nu voi putea ajunge acolo nici in calitate de invitat(să se inţeleagă că a fost invitată intreaga echipă RePlay)...cred că ar fi fost o experienţă interesantă...poate la fel de interesanta ca şi participarea la Olimpiade...cu siguranţă ai ce invăţa şi ca simplu invitat...asta este...anul viitor de acum...baftă tuturor participanţilor...http://www.olimpiadelecomunicarii.ro/conferinte.html

Friday, April 20, 2007

Cea mai scurtă zi...zice Dan



Imi amintesc de lucrarile din scoala generala. Acolo toate aveau o tema data, pe marginea careia trebuia sa dezvolti. Si, ce titlu mai bun sa gasesti decat insasi numele subiectului expunerii. „Cum mi-am petrecut eu vacanta”, „Cainele meu”, „Familia mea”, „Ce as vrea sa ma fac(k)”. Tot asa gasesc de cuviinta sa imi intitulez post-ul acesta „Cea mai scurta zi”.
Scurt si la obiect, without further ado.
Miercuri, 18 aprilie. Zi frumoasa de primavara. Asa cum ii sade bine gospodarului care rastoarna buturuga mare pentru ca moare de grija prostului pentru care munca e lant de argint, m-am trezit de dimineata si departe am ajuns. Cum sunt un calator inascut, nu ma dau niciodata in laturi de la deplasari. Si uite ca aparuse una noua. Obiectivul: Cetatea lui Bucur. Nimic entuziasmant pana aici, pentru ca mai facusem drumul de 400 km dus, 400 intors de vreo cateva zeci de ori inainte (si nu, nu sunt ala cu vesta reflectorizanta si casti mari pe urechi care alearga de la Is la Buc pe jos...cu toate ca incep sa seman cu el). Dar ceva era schimbat. Ceva radical. Compania de pe tren. De regula erau, dupa cum urmeaza: compartiment de cls I- Primul tip: om in varsta, fost lucrator la CFR, actualmente pensionar, beneficiar de cupoane gratuite la cls I, care miroase a naftalina iarna si a sapun de lesie vara (asta daca ai noroc si nu miroase a nespalat); ia somn la Nicolina, se trezeste odihnit la Basarab (pt cei care nu stiu, basarab e cu 700 de metri inainte de Gara de Nord); Al doilea tip: 2-3 angajati actuali ai CFR, beneficiari de autorizatie CFR (spre deosebire de cupoane, autorizatia iti permite calatorii nelimitate) ; acestia de regula umbla in pereche (ca sa nu spun cuplu), au cu ei un diplomat trapezoidal din material moale, se fac ca citesc ceva din hariile din el, dupa care iau somn pe la Vaslui(2-0) si se trezesc la Ploiesti. Al treilea tip: om de afaceri, de la o companie mica spre medie (de-aia nu are masinacare sa-l duca), imbracat de regula la pantaloni la dunga si camasa, fara sacou, are diplomat din material dur, si dreptunghiular; nu se uita prin continutul sau, in care are de regula oua fierte si ce i-a mai dat nevasta; bea bere la doza; ia somn pe la Barlad si se trezeste dupa Buzau. Al patrulea tip: tanar, pe la 20-25 de ani, copil de ceferist, beneficiar de cupoane reducere 100%, are cu el un rucsac plin: bluza de schimb, deodorant, eventual carti de pe la facultate, incarcator de telefon (daca petrece mai mult de 24h la bucuresti). Se imbraca in blugi si adidasi (partea de sus a imbracamintei variaza functie de anotimp...partea de jos e cvasi-neschimbata). Mananca putin si de regula covrigei, cornuri si alte rahaturi asemanatoare. Bea apa minerala. Are castile pe urechi (telefon sau mp3 player). De la Iasi la Vaslui (2-0) citeste ceva de prin cartile alea sau din ziarele/revistele luate. Ia somn de la Barlad la Tecuci, se trezeste, adoarme iar dupa tecuci, se trezeste in Ramnicu Sarat, adoarme la buzau, se trezeste intre Ploiesti si Bucuresti. Majoritatea dintre ei sunt fumatori. Fumeaza oricand are ocazia (cand opreste trenul in statii sa fiu mai precis). Merg la buda de maxim doua ori (cu toate ca bea cam 2 litri de apa minerala). Pleaca obosit, ajunge amortit (din cauza ca doarme putin si prost pe tren).
(Sa se inteleaga clar ca asta e la clasa I...de cei de la a II-a nu pot sa povestesc, trebuie sa imi gasesc timp sa si mor in viata asta)
Revenind. Ceva era schimbat. Compania de tren. De data asta niciunul nu era vreunul din primele 3 categorii. Ci numai din a patra. Ganditi-va, un compartiment intreg de-ai mei. Ce poate fi mai bun? Oameni ca tine, toti dornici sa iasa din rutina si sa spend some quality time. In ordine alfabetica a numelui de familie, Ana, Mihaela, Andrei, Nicu, cu stima, subsemnatul si Ali. Toti unul si unul.
Ultimii 5 sunt echipa Replay. Ana, pe care o asteptam cu bucurie si la faza finala a Olimpiadelor, a fost pentru aceasta calatorie acea scanteie care impingea discutiile si actiunile un pas mai departe, avand grija ca ideile ei sa fie auzite inclusiv in vagoanele alaturate. Ceilalti 5...ne stiti deja.
Curios e ca nici nu am inceput povestea.
Asadar. Miercuri, ora 8. Dupa 5 ore de somn, trezirea la 8 dimineata. Soare, cer deschis, vant slab de la est, umiditate scazuta. Drum piata unirii – regionala CFR iasi. O intalnire placuta cu mama de la care sustrag niste bani ca sa ma tund (ciudat e ca de cand sunt angajat am mai multe datorii decat inainte. Astia imi pun ceva otravitor in salariu...). Imi iau la revedere de la mama care imi ureaza, grijulie ca intotdeauna, drum bun si multa bafta la bucuresti. Apoi o intalnire, si ea placuta, cu frizerita. Ea ma scapa atat de parul excedentar din cap cat si de 100 de mii. Revenire in Piata Unirii. Vorbit cu tata, il anunt ca plec in noaptea asta la Bucuresti, urarile de rigoare. Schimbat hainele, plecat in oras in interes de scoala. Terminat asta, apoi iar in piata unirii. Pus cursul in mapa, casti in urechi si... la Copou birjar, la Copou...Urcat 7 etaje in cladirea in care facem temporar seminariile (fivar renovarea sa va fie). Doua ore de seminar stresante in asteptarea unui partial deja dat dar care trebuie repetat. Nu intrebati de ce. Nu dau partialul, miercurea viitoare tocmai, cand mai am deja planificat altul, cel de la penal. O placere... La ora doua, noi care eram trei cincimi din Replay prezenti la seminarul de la 12, de indreptam catre universitate unde trebuie sa ne intalnim cu celelalte doua cincimi. Pe drum ma intalnesc cu Creata (care chiar acum mi-a dat mesaj pe mess si careia, din motive de confidentialitate nu ii dezvalui numele adevarat..are multe interdictii din partea cuiva) pe care o salut,din pacate, in graba pentru ca trebuia sa ajungem repede la agentia cfr.
Ajungem si la Nicu, care era in lipsa de timp, asa ca abanii si cupoanele lui de reducere au ramas la mine, sa-i iau bilet. La agentie asteptam sa mai vina si Mihaela, doar vrem cu totii loc in acelasi compartiment, nu ? Apare o dilema...cat e reducerea la Rapid? 50%, mai mult, mai putin? Ali se duce sa intrebe. La intrare, surpriza !Ana ! Tocmai ce isi luase bilet pentru acelasi tren cu care mergeam si noi. Clar, zicem noi, umplem un compartiment intreg si distractia va fi ca la ea acasa ! Hai sa luam biletele cu totii. In acel moment, un anumit membru al echipei, nu spun care (Ali) realizeaza ca nu are viza pe anul universitar aplicata pe legitimatie. Ce inseamna asta? Un drum pentru el pana la secretariatul facultatii. Cat timp e el plecat, restul echipei in format largit deapana amintiri mai vechi si mai noi. Minutele se scurg repede, asa ca acel membru, nu spun care (Ali), care a uitat sa isi vizeze legitimatia, se intoarce. Luam biletele, iesim afara, stam putin in parc. Ne despartim. Doar pentru putin timp insa. Unul dintre membri, stiti voi care, se duce acasa sa doarma si sa manance, doua isi continua programul prestabilit, in timp ce eu si Andrei ne indreptam catre facultate, unde avem seminar cu judecatoarea noastra preferata....NOT!!! Inca doua ore din cele ramase pana la plecare.
Se termina si seminarul, eu si Andrei fuga spre casele lor. Pregatesc bagajul, fac o baie, incerc sa-mi organizez in minte plecarea ca sa nu uit ceva. Se face ora 8. Ora la care trebuia sa fie reuniunea generala la mine acasa pentru a pregati ultimele detalii si pt a face o recapitulare a proiectului. 8:05. singur. 8:10 singur. 8:20 singur. 8:30: suna interfonul: „Nicu!”. Urca Nicu, ma admira cum o dau cu 7-0 intr-un meci la fifa2007, vine si Andrei. Apoi Ali si Mihaela. Se facuse deja ora 9. Incep discutiile, insa nici pe aproape nu se ajunge la motivul pentru care ne adunasem: recapitularea proiectului. Se mai joaca un fifa, se fac cateva poze, doua-trei glume.... Si ceasul arata 11. Pentru a ajuta agricultura, mama natura a hotarat ca era o seara potrivita pentru o ploaie. Asa ca ne-am vazut obligati sa ne suim in doua taxiuri. Chiar.. incap 5 oameni plus soferul intr-un logan/cielo? Noi n-am incercat. Desi am auzit ca e posibil 10 oameni intr-o mazda 6. Taxiul 40.000 (4 lei, sa fiu mai modern). O nimica toata, avand in vedere ca ne-a scutit de ploaia de afara. Plus ca a aflat si soferul ce are loc joi la bucuresti; parea pasionat de subiect. De-aia nu a zis nimic tot drumul, altfel nu imi explic. Ne despartim cateva momente ca sa ne ducem sa cumparam cele trebuincioase drumului. Imi iau apa, covrigei, bake rolls...traiesc sanatos, nu ? Pentru cateva momente, companionul meu la cumparaturi uita ca se gaseste in gara in care „aterizeaza” VIP-urile din Podu Iloaiei, Letcani, Budai, Bogonos si alte localitati nu mai putin celebre, si cere vanzatoarei Dunhill FineCut. Desigur ca aceasta nu-i poate oferi un produs atat de murdar si neapreciat de catre clientii ei neobisnuiti. Zicea in gandul ei : „Ar trebui si el sa se adapteze la trend, sa go with the flow: Monte Carlo, Snagov (se mai fac oare?), Plai, Plugarul....”. Renunta si ii zice simplu ca : „Nu am, ba!”. Intre timp ma suna Ana, pe care o asigur ca suntem in gara si ca ajungem in doua minute la tren, sa nu creada ca i-am tras tapa si nu mai mergem. Revenim pe peron, unde trebuia sa ne vedem cu Ali si Mihaela care plecasera si ei la shopping. Minutele trec. Timpul se distorsioneaza. Ne uitam pe cer si ni se pare ca vedem cum pasarile se opresc dion zbor. Lumina isi reduce viteza de deplasare. Oamenii vorbesc si se misca in slow motion. Tacere. Liniste. Hyperionul plange de durerea absolutizarii timpului. Gata. Clipa a devenit vesnicie. Si se aude: „ Unde **** mea sunt astia? Pleaca trenul si ei nu vin”. Probabil a fost cea mai lunga sesiune de cumparaturi pe care a vazut-o gara iasi. Renunt sa-i mai astept EU pe EI si ma duc catre Ana, care ma astepta EA pe MINE din cauza ca ii asteptam eu pe ei. Lantul slabiciunilor, sa ne traiesti nene Iancule. Ana se distinge de la distanta celor 7 vagoane dintre mine si ea. Din toata multimea de oameni dintre mine si ea, Ana era singura imbracata. Si sa nu se inteleaga ca restul erau ca la o spirala a MISA, ci doar ca hainele lor erau nule. Gri, negru, negru inchis, gri deschis, gri spre negru, negru cu tenta de gri, gri petrol, gri murdar, gri curat, gri absolut. Am uitat sa zic „gri”? Aaaa, da, si gri. Presupun ca griul e usor de spalat. Poti sa-l bagi si la albe si la colorate. Si nu se vede cand e murdar. Ana adopta o tenta newyorkeza, cu haina de piele crem si bluza verde (culorile erau mai nuantate si bine asortate, dar nu stiu denumirea culorilor...in afara de lila , alta culoare intermediara nu cunosc). O salut pe Ana, fac cunostinta cu Mihai, prietenul ei, si stam la o parola cat timp ii asteptam pe restul. Sosesc si ei, facem prezentarile de rigoare. Se apropie ora plecarii trenului, asa ca ne urcam. Aranjam meticulosi lucrurile luate cu noi, mai ales Nicu, cel mai impovarat dintre noi. Avea 80 de kg de bagaje. Pe el. O ultima privire aruncata in gara pe care aveam s-o vedem peste 24 de ore. Nasul fluiera. Mecanicul trage goarna. La revedere Iasi !...va urma...:)

Nicu zice cam aşa...


In sfârşit vine şi preselecţia de la Olimpiade...e joi, 19 aprilie...hotărât mergem...nici nu se discută...la ora 20.00 ne vedem la Dan...de la strategie...stăm, vorbim, râdem, şi intr-un final plecăm...avem un tren de prins...Ora 23.38 plecăm...destinaţia Olimpiade...voioşi...plini de entuziasm...şi cu o colegă de compartiment de nota 10...Ana se numeşte...pe drum facem orice numai la campanie nu ne gândim...vorbim...râdem...ne intâlnim cu celelalte echipe din Iaşi care participă...mâncăm...ne jucăm cu o pungă..plină cu gunoi(Doamne că deştepţi mai suntem!)...iar râdem...facem poze...vorbim...spunem bancuri...râdem cu gura până la urechi...da despre olimpiade nimic...las k merge şi aşa...
Ora 6.06...Gara de Nord...ajungem in capitală...pierdem vremea pe acolo print-un fast food...impreună cu cei de la Touche şi Kick advertising...aştia erau o parte din concurenţă dar tot ieşeni de ai noştri...apoi pe jos la plimbare...Piaţa Universitaţii...Parc Cişmigiu...Teatrul Naţional...Piaţa Presei...Parc Herăstrău...şi in final locul de intâlnire a celor care doresc să lucreze cândva in domeniul publicitar...al micilor publicitari...la Centrul Metropolitan pentru Tineret.
Echipa RePlay...ora 12.12 minute ora de interviu...bine că am intrat aproape de ora 14.00...dar nu asta a contat...pentru prima dată in viaţă aveam şansa să vb 12 minute cu nişte publicitari...cu oameni de la Leo Burnett, de la Grafitti BBDO sau de la Next Advertising...şi eram emoţionaţi...entuziasmaţi...cred că spun bine că toţi eram...nu numai eu...toţi...Replay-u era...aveam şi de ce, nu?...am intrat...am vorbit...am tremurat...am spus ce am avut de spus...insă o intrebare ne-a dat peste cap...o singură intrebare...atât...dar suntem mulţumiţi...eram fericiţi...eu cel puţin eram...şi incă mai sunt...pentru că am de ce să fiu...a fost o zi frumosă...o zi in care am văzut capitala ţării...o zi in care am văzut mulţi tineri ce doresc să ajungă să lucreze in publicitate...o zi in care nu am câştigat...dar am invăţat...multe...poate mai multe decât trebuia...mă simt bine...Replay se simte bine...Apoi inapoi in gară...avem tren la ora 16.00...intre timp am băut o bere cu Alex şi cu Merlin...am pierdut insă mitingul din Piaţa Universităţii pro Băsescu...hihi...oricum nu ne-am fi dus dar zic şi io aşa să par interesat de soarta ţării noastra româneşti...:)...apoi spre Iaşi...am dormit cea mai mare parte a drumului...dar spre finalul drumului un moşuleţ(avea 73 de ani din care 23 in câmpul muncii pe timpul lui nea Nicu) ne-a incântat cu câteva versuri de melodii:"ce frumoasă este viaţa...când te trezeşti dimineaţa...dimineaţa pe răcoare...şi cu bani in buzunare!"...ehheee...aşa da viaţă...
Păcat că nu s-a terminat şi călătoria la fel cum a inceput...deoarece doi membri ai echipei...care se "aprind" mai uşor, s-au certat puţin la finalul călătoriei...motivul...mintea noastră mică-mică şi oboseala...eu şi Mihaela...dar suntem ok...ne-a trecut...după juma de oră...că doar eu is nebun uneori...ea nebună tot timpul...dar o nebună minunată...:*...aşa că asta e...să sperăm că anul viitor o să fie mai bine...mult mai bine...până atunci noi să fim sănătoşi...şi "ŢINEŢI MINTRE TREI CUVINTE...REPLAY MERGE INAINTE!!!"

Saturday, April 14, 2007

RePLAY


Inceputul e greu!...nehotarati, cu doi oameni lipsa, anunturi de "recrutare"...long story short: "suntem cinci!"...Hotarati de data aceasta, cu multe idei, putin conturate insa. Sa trecem la treaba! doar inceputul a fost greu, dar de acum...e si mai greu! Intruniri dese, putin fructuoase: dimineata, ora 1o: adunare si brainstorming. Ora 11: zero rezultate, multe rasete si mai multe frustrari. Ora 12: fiecare intr-o camera(inclusiv baia si bucataria);instrumente: o foaie si un pix; sarcina: sa curga ideile! To be continued...

Friday, March 30, 2007

Dan


Fiecare isi alege in viata un motto, o idee dupa care sa-si ghideze existenta. Si, de ce nu, am facut-o si eu.
Imi plac lucrurile sa iasa bine, fara cusur, asa ca pot zice ca sunt adeptul conceptiei de “mereu in cautarea perfectiunii”. Cand e bine, toata lumea e multumita. Asa ca nu de putine ori sunt confruntat cu un paradox: lipsa de timp si ideea de perfectionism. Rezolvam noi cumva :D
Asta nu ma impiedica sa fiu in acelasi timp o persoana deschisa, mereu gata sa invelesc atmosfera cu un banc sau o poveste buna, oricand dispus la un pahar de vorba…sau de altceva.
Sa inceapa jocurile

Thursday, March 29, 2007

Andrei



Eu sunt...in catalog Armeanu H.L. Andrei dar pentru voi sunt doar Andrei :*

Eu sunt...tanar,shui,serios,melancolic,entuziast,fericit,creativ,deprimat,simpatic,exagerat,dragastos,frumos,curajos si multe alte defecte si calitati pentru care oamenii ma iubesc si ma urasc...si care ma fac un baiat deosebit ;)

Eu sunt...si un pic fotograf http://andreiarmeanu.blogspot.com/
si in final...

Eu sunt...foarte fericit sa fiu alaturi de colegii mei multi-lateral colorati si curios sa va cunosc...:"Galben...you're next!"

Mihaela...



... alias "Mitzu" pentru parinti, "stres" pentru cativa, "omuletz" pentru prieteni si "iubi" pentru nimeni. Cateva defecte compensate prin multe calitati, cu unele obsesii, cum ar fi o pereche de papuci frumosi pe o piele bronzata...Si ar mai fi multe de spus, dar deja urla Ali la mine: "mai pe scurt!mai pe scurt!"...dehh...daca-s complexa!?...:P

Ali



A venit randul meu...trebuie sa spun cate ceva despre mine. In primul rand ma doare spatele. Daca va intrebati de ce, va raspund cu "modestie": din cauza sacului de calitati pe care il port zilnic cu mine:) Vreti sa aruncati o privire in sac?...Calm:"este,este!"...spontaneitate:"din plin!"...originalitate:"aoleu...prea multaaa!"...afectivitate:"peste masura!"...inteligenta:"tre' sa fie si de asta...sper!?"...Aaa...era sa uit...tineti minte trei cuvinte: "Ali Toma presedinte!"

Nicu...



"Ce presedinte ma?Poate la Asociatia de Locatari:))...gata...my turn:)"

Pai despre mine...hmmm...inspiratie...putina...originalitate...putina si asta...creativitate...la fel...doar in zilele de joi k in rest...:))...Si pentru a vedea restul zilelor uitati-va pe http://www.balan1985nicu.blogspot.com/